Recoltare de celule STEM

Recoltarea se face la sectia Obstetrica-Ginecologie din cadrul spitalului.

Informatii despre recoltarea de celule STEM
Recoltarea sangelui placentar se face astazi prin metode standardizate si se poate efectua indiferent de particularitatile nasterii, folosindu-se un kit special.
Dupa nasterea urmata de prelevarea de sange placentar este asigurata preluarea kitului din frigiderul spitalului si transportul acestuia spre laborator, intr-un interval optim de timp.
Intr-o prima etapa de laborator, sangele este supus unor analize bacteriologice pentru a se verifica sterilitatea sa. In a doua etapa are loc numararea celulelor stem. Rezultatele analizelor vor fi comunicate ulterior familiei.

DESPRE CELULE STEM
Sângele din cordonul ombilical (SCO) este o excelentă sursă de celule stem, ceea ce reprezintă o opţiune avantajoasă pentru transplant în tratarea anumitor boli de sânge, astfel încât sunt de mare interes pentru scopuri de conservare, deoarece:
-sunt foarte accesibile, obţinându-se în momentul naşterii, fără risc sau durere pentru copil sau mamă.
-celulele stem criogenizate pot fi stocate timp de decenii, cu menţinerea tuturor proprietăţilor iniţiale. Acestea au fost folosite în mai mult de 10.000 de transplanturi la nivel mondial, din care 800 au fost în Spania la Institutul Oncologic MD Anderson pentru tratarea bolilor de sânge cum ar fi leucemie, limfoame, anemii, afecţiuni trombocitare etc
-au o compatibilitate totală a HLA (human leukocyte antigen) în caz de transplant autogen şi foarte mare în caz de transplant alogen, mai ales între rudele de gradul I. De asemenea, nu este necesară compatibilitate completă atunci când se recurge la un transplant, ca în cazul celulelor stem extrase din măduva osoasă.
-rata nereuşitei transplantului din cauza respingerii grefei este mult mai mică decât în cazul celulelor stem adulte extrase din măduva osoasă.
Celulele stem sunt celule precursoare care se reînniesc şi se diferenţiază continuu, ulterior dând naştere tuturor celorlalte celule ale organismului uman.
– Acţionează precum un sistem de refacere a oricărei părţi din organismul dumneavoastră.
– Capacitatea lor de diviziune este nelimitată dacă organismul de provenienţă este viu.
– Tipuri de celule celule stem existente în sângele din cordonul ombilical al nou născutului:
– celule hematopoietice: regenerează sângele.
– celule mezenchimale: regenerează pielea, ţesutul pulmonar, diverse organe etc.
– celule endoteliale: reparaţia leziunilor vasculare.
De ce să recoltaţi celule stem ?
– Recoltare fără riscuri sau durere pentru mamă sau copil, durata unei astfel de intervenţii fiind cuprinsă între 30 de secunde şi maximum 3 minute.
– Sângele din cordonul ombilical al copilului este bogat în celule stem pluripotente capabile de a se diferenţia în mai multe tipuri de ţesut uman.
– Pot fi păstrate zeci de ani fără ca proprietăţile iniţiale să sufere vreo modificare.
– Au nivel mic de respingere al organismului gazdă.
– Compatibilitate foarte mare a probei între rudele de gradul I.
– Proba este imediat accesibilă, aspect tradus în timp economisit în cazul unui transplant de urgenţă.

Daca iti place distribuie!